Darul de nunta

Daca cauti pe net ironii fine despre nunti, o sa gasesti destul de multe materiale hipsteresti. In general, sunt despre cat de naspa e ca iar ai fost invitat la o nunta si iar trebuie sa decartezi jumatate de salariu pentru darul de nunta. De aici si dezbaterea ca nunta e „pe profit” si ce naspa ca „trebuie” sa te duci.

Nota: Acest material a fost scris de o matahala de coleg, cu care fetele ca florile nu doresc sa se asocieze, ca prea le zice fara perdea.

O sa-mi pun opiniile despre asta in ordine aleatorie, una sub alta, pentru ca astazi fac lista.

Ce faci daca n-ai bani?

1. Nu e naspa ca te-a invitat cineva la o nunta. E fain ca s-a gandit la tine. Erai trist si amarat daca invita alti doi colegi si pe tine nu. Te simteai neimportant. Cand cineva te invita la un eveniment privat, inseamna ca s-a gandit la tine. Daca nu vrei sa te duci, n-ai bani, ti-e jena ca nu cunosti pe nimeni, spune frumos ca ai o colonoscopie de facut fix in ziua aia si ca nu te duci la nunta. Most important: nu fi marlan si zi ca te duci pana cu doua zile inainte, cand zici ca nu mai poti merge ca ai o iritatie intre urechi. E urat. Ei deja au angajat pentru tine un loc la masa. Si un meniu. Si flori, bautura, marturii – toate lucrurile astea frumoase care costa. Zi din timp. Daca te duci, tot din timp sa zici.

Darul de nunta – de ce si de unde?

2. Darul de nunta nu a fost inventat la oras. A fost inventat la sat si e un obicei traditional. Si Romania nu e singura tara in care se practica asta. Radacinile obiceiului sunt vechi si au logica. Un tanar cuplu cand se casatoreste este, in general, lipsit de resurse materiale. Cand incep drumul lor impreuna au nevoie de parinti, rude, prieteni si comunitate. Sa ii ajute sa-si faca un nou cuib. Scopul darului este unul social si are rolul de a ajuta tanarul cuplu sa porneasca pe noul drum. Sa se aseze la casa lor, sa-si ia un pat, o masa etc. Nu se mai lasa zestre, stergare si plapumi. Le dai bani sa-si cumpere ei de la Ikea ce-or vrea. 50% esti trist ca dai bani, 50% esti bucuros ca i-ai ajutat pe prietenii tai.

E nunta o afacere?

3. Nunta este un business, dar unul fain. Petrecerea aia de nunta costa, si nu putin. In cea mai mare parte tu o sa-ti platesti meniul si cheltuielile ocazionate de participarea ta si o sa le mai ramana si lor ceva sa-si ia un blender.

4. Sunt de acord ca e akward sa dai bani, dar e la fel de akward si pentru ei sa-i primeasca.

5. Cand ajuti, fii bucuros ca poti sa o faci. S-ar putea sa fii norocos si sa ajungi in situatia lor si o sa intelegi mai bine atunci valoarea acestui ajutor.